Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat că cercetători românii lucrează la proiectele a cel puțin 10 drone, unele de mici dimensiuni, alte cu autonomie de 24 de ore, iar ministerele Economiei, Apărării și Cercetării vor stabili care model ar fi cel mai potrivit pentru producție. Ivan și-a expimat încrederea în cercetătorii români și dorința ca ”dronele din România să ajungă în toată lumea”.
Ministerele Economiei, Apărării și Cercetării colaborează în vederea fabricării unei drone românești în industria de apărare, a declarat ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea, care a adăugat că au fost identificate companii românești cu produse performante în această privință.
Grupul austriac Erste, proprietarul BCR, estimează o revenire mai lentă a economiei românești și, în consecință, a revizuit în scădere prognoza de creștere a PIB în 2021.
Economia românească a menținut, în primele trei luni din acest an, ritmul de creștere din ultimul trimestru din 2018, de 4,1%, potrivit aprecierilor analiștilor intervievați într-un sondaj Bloomberg.
România a înregistrat cea mai mare creștere economică trimestrială din Uniunea Europeană în perioada aprilie-iunie, avansul de 1,4% fiind cu mult peste creșterea medie de 0,4% în rândul statelor membre.